Cum să eliberezi Dragonul?

Departe de clanul sufletelor cu frică de Dumnezeu
– ce-i asta, măi creştine, decât o invenţie popească?
nu te temi de ce iubeşti, să fie clar!
înfloresc boabele de aur, o dată pe an
când muritorii prăjesc porumb
aşa cred ei că eliberează Dragonul cel bun
pedepsit să zacă sub munte
ce vină sufletească?
a ajutat pe muritori.

Vine o vreme când le trece supărarea
zeilor, împăraţilor din cer,
şi tu, străine, eşti chemat la ritual.

Continete s-au despărţit
şi insule uniseră
arhipeleaguri, pe limba soacrei
de ce-o mai fi ciocnire, trăsnet sau tunet?

mătasea broaştei nu-i seif de bancă,
cum nici ciorapii de plasă de pe manechin
nu-s picior.

Vine o vreme a iertării
când tu, un călător pribeag,
poţi fi marele arbitru
între muritori şi Împăratul de jad
– nu fii modest, modestia, tot de popi e inventată
prin asta stăpânesc,
zică-se în numele Domnului –
eliberează Dragonul
prăjind boabe de porumb
Acolo, nu există frică de El,
Atotputenicul.

Iar am băut coke şi am ronţăit pop-corn
Cu dinţii străvezii şi ochii în ecran
pun mâna pe piciorul din mătase
Dar în poşetă, dintelă ai?

(din viitorul volum Exotikalos)

Reclame
Acest articol a fost publicat în Exotikalos și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s